Băsescu a preferat la Roman să nu urce pe scenă, ci să participe „de jos, nu de sus”, la manifestări

Băsescu a preferat la Roman să nu urce pe scenă, ci să participe de jos, nu de sus, la manifestări
Președintele Traian Băsescu a refuzat invitația consilierilor Episcopiei Romanului de a urca pe scenă, alături de înaltele fețe bisericești, spunând că preferă să rămână în mijlocul credincioșilor și să participe "de jos, nu de sus", la manifestări, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Publicat: 16/02/2012, 08:52
Actualizat: 21/02/2012, 09:41

Președintele Traian Băsescu a refuzat invitațiaconsilierilor Episcopiei Romanului de a urca pe scenă, alături deînaltele fețe bisericești, spunând că preferă să rămână în mijloculcredincioșilor și să participe „de jos, nu de sus”, la manifestări,transmite corespondentul MEDIAFAX.

Președintele Traian Băsescu a participat, timp de două ore, lamanifestările prilejuite de ceremonia de ridicare aEpiscopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie a Romanului șiBacăului, iar în jurul orei 13.10 șeful statului a plecatdin zonă.

Deși a fost invitat de consilierii Episcopiei să urce pe scenăalături de înaltele fețe bisericești, președintele a preferat sărămână în mijlocul credincioșilor care l-au primitentuziasmați.

„Nu, mulțumesc! Rămân aici. Vreau să particip de jos, nu de sus”, arăspuns Train Băsescu la invitația de a urca pe scenă.

De altfel, nicio personalitate politică ori din administrație nu aținut discursuri, duminică, la Catedrala Episcopală Roman, cu douăexcepții, și anume PF Părinte Daniel, Patriarhul BOR, și PS IoachimBăcăuanul, episcopul Romanului, care au vorbit credincioșilor de pescena amenajată special pentru această ocazie.

Înainte să plece de la Roman, Traian Băsescu a făcut o baie demulțime printre credincioșii veniți cu miile la ceremonie, șefulstatului fiind primit cu entuziasm de oamenii care s-au înghesuitsă-i ceară autografe pe calendarele ortodoxe pe care le aveauasupra lor și să se fotografieze cu el.

Președintele Traian Băsescu a ajuns, duminică, la ora 11.00, laCatedrala Episcopală din Roman pentru a participa la ceremonia deridicare a Episcopiei Romanului la rang de Arhiepiscopie, cutitulatura Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

Duminică, Patriarhul Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi,preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la CatedralaEpiscopală din Roman, urmată de festivitatea de ridicare aEpiscopiei Romanului la rang de Arhiepiscopie, cu titulatura deArhiepiscopia Romanului și Bacăului, când PF Daniel a citit TomosulSinodal și a rostit cuvântul de învățătură.

Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Răsturnare de situație în cazul dentistei din Brăila! Aceasta ar fi fost ucisă de mafia...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Ce a ajuns să facă Oana Zăvoranu. E foame mare de bani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Noi speranțe în lupta cu HIV, după ce încă un bărbat a fost vindecat de...